Terapia Cognitiv-Comportamentală
Înțelegem legătura dintre gânduri, emoții și comportamente și lucrăm concret asupra modelelor care te țin în loc.
Bun venit
Dacă te afli aici, cel mai probabil stările prin care treci te-au împins să cauți pe cineva care să te înțeleagă. Cred că ele au sens și că, mai ales în momentele dificile, emoțiile, gândurile și comportamentele noastre ne pot transmite ceva important despre noi și despre nevoile noastre.
Despre mine
Activitatea mea în cabinet, completată de cea din cadrul doctoratului în psihologie, este ghidată de empatie, înțelegere aprofundată și de credința că fiecare dintre noi caută și merită o viață cu sens, plină de speranță.
Sunt fascinat de felul în care gândurile și emoțiile noastre – chiar și cele mai înfricoșătoare sau pe care am încercat să le îngropăm adânc în noi – au un sens bun, nobil, și încearcă să ne transmită ceva important despre noi, despre nevoile și dorințele noastre.
Așa cum starea de bine pe care o simțim în timpul unei plimbări în parc sau al unei întâlniri cu prietenii ne poate transmite că facem ceva benefic pentru noi, tot așa și îngrijorările din anxietate, lentoarea din depresie sau conflictele din relații ne semnalează că, poate, ne îndepărtăm de ceea ce contează sau avem nevoie cu adevărat în viață.
Formare profesională
Formarea mea combină studiile academice în psihologie cu traininguri de specialitate în psihoterapia CBT, ACT, PBT precum și altele, la care mă pregătesc constant.
Înțelegem legătura dintre gânduri, emoții și comportamente și lucrăm concret asupra modelelor care te țin în loc.
Învățăm să coexistăm cu stările dificile fără a fi conduși de ele, pentru a acționa în direcția valorilor tale.
Ne uităm la procesele din spatele dificultăților, nu doar la simptome, pentru schimbări care se mențin în timp.
Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca · în derulare
Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca
Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca
Asociația Psihoterapiilor Cognitive și Comportamentale din România (APCCR)
ACT · Compassion Focused Therapy (Dr. Chris Irons) · Imagery Rescripting (Dr. Arnaud Amtz)
EABCT · ECNP · Conferința Națională ACT
Cum te pot ajuta
Ședințele au la bază o relație terapeutică caracterizată de acceptare necondiționată, empatie, înțelegere și colaborare. Construim împreună un loc care să susțină vindecarea și dezvoltarea celor mai dureroase aspecte la care vrei să lucrăm.
Pentru persoanele care trec prin:
Pentru persoane care nu traversează o dificultate clinică, dar vor claritate, structură și progres asupra unor obiective personale:
Nu ești sigur dacă ai nevoie de ședințe de psihoterapie sau de dezvoltare personală? Scrie-mi în formularul de contact și revin cu un răspuns.
Abordare în ședințe
În terapie, după ce înțelegem sensul stărilor și provocărilor prin care treci, căutăm împreună soluții potrivite ție și contextului tău. Le vom pune în practică pas cu pas, astfel încât schimbările să nu rămână doar la nivel de intenție, ci să se traducă concret în felul în care trăiești, faci alegeri și răspunzi dificultăților prin care treci.
La final, vei rămâne cu o busolă internă menită să îți indice direcția în care vrei să-ți duci viața, cu obiceiuri sănătoase care să te ajute să rămâi pe acel drum și cu un set de tehnici și resurse la care poți apela și după încheierea terapiei.
Explorăm sensul stărilor și provocărilor prin care treci.
Căutăm și alegem împreună soluții potrivite ție și contextului tău.
Punem schimbările în practică pas cu pas, în viața de zi cu zi.
Întrebări frecvente
Este firesc să ai întrebări înainte de prima ședință. Iată câteva răspunsuri care te pot ajuta.
Ne cunoaștem, îmi spui ce te aduce aici și ce aștepți de la terapie. Împreună stabilim un cadru de lucru și un obiectiv. Prima ședință este și o oportunitate de a simți dacă ești confortabil să lucrezi cu mine — nu ești obligat să continui dacă simți că nu se potrivește.
O ședință durează 50 de minute. De regulă, ședințele au loc o dată pe săptămână; frecvența se stabilește împreună, în funcție de nevoile tale.
Da. Ședințele se pot desfășura fizic, în cabinetul din Cluj-Napoca, sau online, prin apel video. La programare alegi explicit varianta fizică sau online, ca să știu cum să mă pregătesc.
Tot ce discutăm în ședințe este acoperit de secretele profesiei. Datele tale nu sunt partajate cu nimeni, în afara situațiilor prevăzute de lege.
O ședință de psihoterapie individuală sau de dezvoltare personală durează 50 de minute și costă 200 RON, indiferent dacă este în cabinet sau online.
Cel mai simplu este prin calendarul de programare: alegi tipul de ședință și un interval disponibil. Alternativ, mă poți suna, îmi poți scrie pe WhatsApp la 0770 713 466 sau îmi poți trimite un mesaj prin formularul de contact.
Programare & contact
Alege tipul de ședință și un interval disponibil. Disponibilitatea este actualizată în timp real. Pentru situații sau programări urgente, te rog să îmi scrii direct pe WhatsApp.
Formular & contact
Pentru orice nelămurire sau dacă vrei doar să avem o conversație înainte de programare.
Când simți că e momentul
Programează o ședință